Proiecte finalizate 2014

Spectacol de traditii oferit de ASCOR Galati si Ansamblul Folcloric „Cununita Satului” din Liesti

In cadrul Vizitelor Misionare de primavara pe care noi cei de la ASCOR Galati le desfasuram in aceasta perioada cu binecuvantarea IPS dr. Casian Craciun - Arhiepiscopul Dunarii de Jos, Corul de Fete al asociatiei noastre, impreuna cu membrii ai Ansamblului Folcloric de tineret al parohiei Liesti „Cununita Satului”, au organizat in aceasta duminica, un frumos spectacol folcloric, de traditii populare.

Astfel, evenimentul a fost gazduit de Caminul Cultural Liesti, prilej cu care au fost prezenti foarte multi tineri din comuna.

Programul a cuprins cantece populare traditionale, dansuri specifice zonei noastre: hore, sarbe si dansuri in perechi dar si punerea in scena a unei „nunti la tara”, cu toate obieciurile si datinile pe care acest eveniment le implica.

Spectacolul a fost o reusita, credem noi, cu atat mai mult cu cat a aratat ca si tinerii de la oras dar si cei de la sat sunt interesati si cauta sa redescopere portul popular, cantecele si dansul autentic pe care batranii nostri ni le-au lasat ca mostenire.

Speram ca legatura ce s-a creat, gratie parintelui paroh Titu Gabor, sa concretizeze pe viitor tot mai multe astfel de proiecte comune, menite sa scoata la lumina frumoase comori din „lada de zestre a taranului roman”.

Consiliu
de conducere
    • Președinte:
      Codruț Mirică
    • Vice Președinte:
      Mihai Jalbă
    • Vice Președinte:
      Florentina Radu
    • Secretar:
      Florentina Simona Atanasiu
    • Secretar:
      Ana Maria Șoga
    • Consilier:
      Nicolae Păun
Sedii
ascor galati
  • Birou Administrativ
    in cadrul Centrului Eparhial
  • Capela Studenților
    Campusul Univ. A.I.Cuza
    Căminul H
  • Centru Activitați Culturale
    Cămin LSG, mansarda
  • Atelier de Creatie
    Campusul Univ. A.I.Cuza
    Cămin A, demisol
  • Atelier de Pictura
    Campusul Univ. A.I.Cuza
    Cămin A, demisol

Calendar