Proiecte finalizate 2017

Membrii ASCOR Galați, în haine de sărbătoare, la Slujba Vecerniei din Duminica Învierii

În Duminica Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, după tradiţie, IPS Casian a săvârşit, la orele amiezii, în Catedrala Arhiepiscopală, înconjurat de preoţi şi diaconi, slujba Vecerniei speciale, cunoscută în popor şi sub denumirea de „a doua Înviere”.

În cadrul acestei slujbe a fost citită, în 12 limbi, pericopa din Evanghelia de la Ioan cap. 20, versetele 19-27.

La eveniment, pe lângă cele câteva sute de credincioşi gălăţeni prezenți, am avut onoarea, grație binecuvântării primite de la arhipăstorul nostru, să participăm și noi, membrii ASCOR Galaţi.

10 membri ai asociaţiei noastre însă, au simţit bucuria de a purta, după tradiţie, costume tradiţionale  populare, specifice Dunării de Jos.

La sfârşitul sfintei slujbe, potrivit rânduielilor pascale, toţi credincioşii prezenţi au sărutat Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce, precum şi icoana Învierii Domnului nostru Iisus Hristos.

Participând și la această din urmă slujbă închinată Învierii Domnului, pe lângă cea a Prohodului Domnului și a Învierii Domnului de sâmbătă seara, dorim să multumim Bunului Dumnezeu și Înaltpreasfințitului nostru Părinte dr. Casian Crăciun, al Dunării de Jos, că ne-a învrednicit să putem aduce și noi, jertfa noastră, participând așa cum se cuvine, în frumoase veșminte tradiționale românești.

 

 

Calendar

 

Citate ortodoxe